Un avion cu 112 pasageri a aterizat de urgenţă pe Otopeni din cauza unor scurgeri de combustibil

Un avion care efectua o cursă Antalya – Praga, cu 112 pasageri la bord, a aterizat, vineri dimineaţa, de urgenţă pe Aeroportul Otopeni, după ce echipajul a sesizat scurgeri de combustibil.

În cursul dimineţii de vineri, o aeronavă aparţinând companiei Tailwind Airlines, cu 112 pasageri la bord, a solicitat aterizarea de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti.

Aeronava, care efectua cursa Antalya – Praga, a semnalat detectarea unor posibile probleme tehnice, respectiv scurgeri de combustibil.

Imediat, pe aeroport s-a format dispozitivul de urgenţă, format din pompieri şi ambulanţe, sub coordonarea comandatului adjunct al AIHCB.

La ora 7.28, avionul a aterizat în siguranţă şi urmează să îşi continue zborul către Praga, după verificările tehnice.

Traficul aerian pe aeroport s-a desfăşurat în condiţii normale, fără nicio problemă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *