A cedat și Viktor Orban: Erdogan rămâne ultimul “ghimpe” care ține în șah NATO

Guvernul Ungariei susţine aderarea la NATO a Suediei şi Finlandei şi a înaintat documentele de ratificare către Adunarea Naţională, a declarat sâmbătă ministrul Gergely Gulyás, în cadrul unei conferinţe de presă.

Gulyás, membru în cabinetul premierului Viktor Orbán, a declarat că extinderea NATO pentru a include cele două ţări nordice va fi ratificată cel târziu până la jumătatea lunii decembrie.

Întrebat de un reporter dacă NATO va deveni mai puternică odată cu aderarea Finlandei şi Suediei, Gulyás a răspuns că speră că da. El a adăugat că ar putea fi dezbătut dacă extinderea este în interesul securităţii naţionale a Ungariei, dar a spus că acest lucru este irelevant acum.

Ungaria şi Turcia sunt singurele ţări NATO care nu au ratificat încă aderarea Suediei şi Finlandei la alianţă – un proces care a început la scurt timp după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie.

Premierul finlandez Sanna Marin a declarat joi pentru POLITICO că nu se aşteaptă ca Ungaria şi Turcia să blocheze extinderea NATO, dar a avertizat cu privire la riscurile întârzierii aderării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *