Agenţia spaţială japoneză abandonează lansarea unei rachete cu câteva momente înainte de decolare

Lansarea unei rachete, programată vineri în Japonia, nu a mai avut loc din cauza unei probleme tehnice. Procedura a fost întreruptă cu puţin timp înainte de momentul decolării, aceasta fiind a doua lansare eşuată din programul spaţial japonez în ultimele patru luni.

Agenţia japoneză de explorare aerospaţială (JAXA) a anulat lansarea după ce unele părţi ale sistemului au cedat. Potrivit unei transmisii TV de la Centrul spaţial Tanegashima din sudul Japoniei, din motorul principal al rachetei HE a ieşit fum.

Managerul de misiune al JAXA, Masashi Okada, a declarat că „mulţi oameni aşteptau cu nerăbdare această zi” şi că se simte „extrem de mâhnit şi frustrat”. „Vom investiga cauza cât mai curând posibil şi vom face tot posibilul pentru a încerca din nou”, a explicat Okada.

Acesta a precizat că motorul principal al rachetei s-a aprins cu succes, dar semnalul electric care ar fi trebuit să aprindă rachetele auxiliare nu a fost trimis din cauza unei probleme neidentificate, cel mai probabil de natură electrică. El speră ca problema să poată fi rezolvată, astfel încât să se poată încerca o altă lansare înainte de 10 martie.

H3 este prima serie de rachete construite în Japonia în mai bine de 22 de ani. Aceasta transportă un satelit de observare echipat cu un senzor experimental care ar putea monitoriza şi detecta lansările de rachete.

De asemenea, satelitul ar urma să fie folosit pentru a aduna date pentru crearea de hărţi şi planificarea răspunsului la dezastre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *