Angajații Renault, inclusiv din România, încurajați să devină acționari ai companiei

Vineri, Grupul Renault a anunțat lansarea Renaulution Shareplan, care înseamnă implicarea angajaților în expansiunea și performanțele societății.

În cursul zilei de vineri, 18 noiembrie, Grupul Renault a anunțat că va împărtăși beneficiile performanței cu toți angajații săi.

Este vorba despre 110.000 de angajați care activează în prezent în 29 de țări, iar potrivit șefului grupului francez, Luca de Meo, scopul este ca aceștia să dețină 10% din capitalul social până în anul 2030.

„Planul dedicat angajaților este reglementat de articolele L. 3332-18 și următoarele din Codul muncii francez și este realizat în cadrul planurilor de economii ale grupului Renault, DIAC și grupului Renault Retail. Cu toate acestea, în unele țări, din cauza constrângerilor locale legale, fiscale și operaționale, acest cadru legal nu se va aplica ofertei de acțiuni.

Planul este deschis angajaților grupului Renault și ai filialelor sale incluse în planurile de economii ale companiei. Pentru a fi eligibili, angajații trebuie să fi efectuat cel puțin trei luni de serviciu continuu sau discontinuu între 1 ianuarie 2021 și 12 decembrie 2022, iar contractul lor de muncă trebuie să fie în vigoare la 12 decembrie 2022”, se spune într-un comunicat

România se află printre țările unde planul este disponibil, spre deosebire de alte țări, unde din cauza constrângerilor locale legale, fiscale și operaționale, acest cadru legal nu se va aplica ofertei de acțiuni.

Condiția ca angajații să poată benefica de oportunitate este ca aceștia să fi efectuat cel puțin trei luni de serviciu continuu sau discontinuu între 1 ianuarie 2021 și 12 decembrie 2022, iar contractul lor de muncă trebuie să fie în vigoare la 12 decembrie 2022.

Ei vor trebui să dețină acțiuni Renault cel puțin cinci ani într-un cont mutual al companiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *