Banca Mondială estimează că România ar putea avea o creştere economică de 2,6% în 2023

România ar urma să aibă creştere economică de 2,6% în anul 2023 şi de 4,2% în 2024, conform raportului Băncii Mondiale privind “Perspectivele Economice Globale”, postat pe site-ul instituţiei. În 2022, potrivit datelor Băncii Mondiale, România a avut o creştere economică de 4,6%.

La nivel mondial, Banca Mondială anticipează o creştere economică de 1,7% în 2023, în scădere de la 2,9% în 2022. Pentru anul 2024, Banca Mondială estimează că economia mondială va creşte cu 2,7%.

Situaţia economică pare să se deterioreze în naţiunile avansate. Zona euro ar urma să stagneze economic (0,0%) anul acesta, în scădere de la 3,3% în 2022. Economia zonei euro ar urma să evolueze până la 1,6% în 2024.

Statele Unite ar putea înregistra o creştere economică de doar 0,5% în 2023 şi de 1,6% în 2024.

“Creşterea economică mondială încetineşte rapid în contextul inflaţiei ridicate, a dobânzilor mai mari, a reducerii investiţiilor şi pe fondul perturbărilor cauzate de invazia militară rusă în Ucraina”, arată raportul Băncii Mondiale.

Instituţia avertizează că, dacă apar noi situaţii adverse neprevăzute, economia mondială riscă să intre în recesiune. “Ţinând cont de condiţiile economice fragile, orice nouă evoluţie adversă – precum inflaţie mai mare decât s-ar anticipa, majorări abrupte ale dobânzilor de referinţă pentru a contracara inflaţia, o revenire a pandemiei COVID-19 sau escaladarea tensiunilor geopolitice – ar putea împinge economia globală spre recesiune”, atrage atenţia Banca Mondială.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *