Care sunt priorităţile PSD şi PNL în noua sesiune parlamentară şi ce restanţe are Coaliţia

Punctul comun al PSD şi PNL în privinţa priorităţilor din noua sesiune parlamentară constă în reforma pensiilor şi finalizarea Legii Educaţiei, coaliţia având şi restanţe, precum codurile penale şi legile securităţii naţionale

PNL a anunțat, prin vocea purtătorului de cuvânt Ionuț Stroe, că, în prima sesiune legislativă din 2023, priorităţile liberalilor constau în finalizarea Legii Educaţiei şi reforma pensiilor speciale, considerată o restanţă de formaţiunea condusă de Nicolae Ciucă.

În forma pusă în dezbatere de Ministerul Muncii, sunt aspecte care ar putea să nu treacă de controlul constituţional, aşa că formaţiunile Coaliţiei trebuie să găsească soluţii.

“În dezbaterea parlamentară, proiectul poate fi îmbunătăţit, poate fi pus în acord cu termenii constituţionali şi toţi ne dorim în cadrul coaliţiei să avem un proiect care de data aceasta să treacă această probă pe care, din păcate, foarte multe proiecte care au eliminat aceste pensii speciale au picat-o”, a spus Stroe, referitor la legea pensiilor speciale.

Referitor la reforma pensiilor, considerat de PSD cel mai important obiectiv parlamentar la începutul sesiunii, Marcel Ciolacu a afirmat că se aşteaptă ca ministrul Muncii, împreună cu Ministerul Justiției, să găsească forma constituțională pentru ca “acest capitol să fie închis pentru totdeauna”.

Legea Educaţiei este principala prioritate a PNL în actuala sesiune parlamentară, având în vedere că proiectul este dorit de Klaus Iohannis, dar şi faptul că portofoliul e deţinut de formaţiunea liberală.

Şi PSD vrea finalizarea legii, dar nu fără a-şi aduce aportul, fapt ce a creat tensiuni între cele două partide.

Mai exact, în prezent, proiectul este dezbătut de specialiştii din partidele de la Putere, unul dintre aceştia fiind social-democratul Vasile Dîncu, care a cerut amânarea aprobării acestuia în Guvern. Iar amânarea pare să fie o soluţie agreată la nivelul întregului partid.

“Sunt câteva priorități pe care PSD le are. Una dintre ele se referă la accesibilitatea învățământului pentru cei din mediul rural sau cu venituri mici. Dacă ne uităm la indicatorul abandonului şcolar, vedem că lucrurile nu merg bine în această direcţie. Încercăm să regăsim în Legile Educaţiei măsuri care să îndrepte aceste inegalităţi. Dacă este nevoie de mai mult timp, experții PSD vor spune acest lucru”, a declarat Radu Oprea, purtător de cuvânt al PSD.

Potrivit discuţiilor iniţiale din Coaliţie, legea ar fi urmat să fie finalizată până pe 1 februarie şi să ajungă la Parlament în jur de 15 februarie.

PNL este nemulţumit de o eventuală amânare a legii, menţionând că vrea să fie adoptată în actuala sesiune şi invocând faptul că există deja “un calendar agreat în cadrul coaliţiei”. “Suntem încrezători că el va fi respectat şi vom putea promova acest proiect legislativ”, a subliniat Ionuţ Stroe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *