Coaliția nu se mai avântă cu promisiuni pe tema Schengen
PNL, partid care are principalii responsabili de dosarul Schengen, preferă o abordare prudentă a temei, fără a forța un vot, fiind mai multe obstacole pentru moment.
Încă din primele zile ale anului, PSD, prin vocea eurodeputatului Victor Negrescu, a cerut ca ministrul de Interne, Lucian Bode, să încerce să pună pe masa discuțiilor, la Consiliul informal JAI, din 25 ianuarie, tema Schengen. “Este obligatoriu pentru România să profite de acest moment pentru a clarifica disensiunile cu Austria și pentru a solicita un calendar ferm de aderare. De asemenea, trebuie să solicite ca extinderea Schengen să fie pe ordinea de zi a Consiliului JAI din martie sau iunie; În perioada 9-10 februarie va avea loc Consiliul European. Este important ca subiectul aderării României la spațiul Schengen să rămână pe agenda europeană. Șefii de stat și de guvern trebuie să abordeze această tematică și să clarifice aspectele restante. Doar dacă vom aborda coerent începutul de an, vom avea o șansă reală ca țara noastră să intre în spațiul Schengen pe finalul anului”, arăta Negrescu într-un mesaj pe Facebook.
PNL a mai tăiat din elanul social-democratului, cerând o atitudine mai prudentă. “România va deveni membră a spațiului european de liberă circulație, asta este o certitudine. Iar îndeplinirea acestui obiectiv național primează în fața oricăror jocuri politice de moment sau a câștigării unor “pariuri” referitoare la date-limită, lansate în presă. Este evident că, pentru garantarea unei decizii favorabile într-un Consiliu JAI, România are nevoie de lămurirea votului Austriei și a votului mixt al Olandei (care s-a opus, în decembrie, admiterii Bulgariei, dar votul din JAI a fost pentru pachetul România+Bulgaria și a atras, astfel, opoziția Olandei)”, a precizat pentru “Adevărul” Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL.
De asemenea, Stroe a punctat că România nu forțează punerea pe agenda JAI a temei Schengen, dacă nu sunt rezolvate toate problemele. “Între 25-27 ianuarie, la Stockholm, în Suedia, va avea loc un Consiliul informal JAI, ocazie cu care România va stabili o serie de discuții și negocieri strategice. Momentul din 25-27 ianuarie este important pentru continuarea procesului, având o strategie responsabilă, fără a forța punerea pe agenda următorului Consiliu JAI a aderării României la Schengen. Cine pune astfel de presiuni vrea să pună în dificultate România și periclitează întregul demers. Trebuie să punem lucrurile în context. În Austria urmează o serie de alegeri regionale. Pe 29 ianuarie vor fi în landul Austria Inferioară, în care OVP (conservatorii aflați la putere la nivel federal) riscă să piardă teren, miza electorală fiind tocmai tema imigrației. Gerhard Karne, ministrul austriac al Internelor, este originar din acest land, iar pentru el alegerile din 29 ianuarie sunt o miză personală. Apoi, în 5 martie vor fi alegeri în landul Carinthia, în care partidul naționalist și eurosceptic FPO speră într-o relansare electorală, agitând tema imigrației”, a completat deputatul PNL.
Dincolo de declarațiile publice și de optimismul privind finalizarea procesului în cursul anului 2023 Coaliția își face mai multe calcule pe tema Schengen. De exemplu, contează mult situația din partidul lui Karl Nehammer după alegerile din ianuarie și martie, având în vedere că și în cadrul OVP sunt mai multe facțiuni, iar scaunul cancelarului s-ar putea clătina, dacă are rezultate slabe. Iar rivalii lui Nehammer sunt inclusiv la nivel de Guvern.
O a doua situație-problemă e cea legată de Bulgaria, dosarele celor două țări fiind cuplate. În statul vecin sunt așteptate reforme în zona Justiției, după cum a cerut Olanda, însă bulgarii nici acum nu au un guvern învestit. Vineri, premierul desemnat a anunțat că nu poate strânge o majoritate pentru a trece un viitor guvern. Așa că la Sofia continuă problemele, chiar dacă, formal, pare că statul vecin face eforturi să rezolve problema opoziției Austriei și Olandei. Mai exact, pe 23 ianuarie, cancelarul austriac ar urma să meargă în Bulgaria. Mai mult, acesta s-a fotografia alături de președintele Bulgariei la concertul de Anul Nou de la Viena. Gestul a fost catalogat de eurodeputatul liberal Siegfried Mureșan drept unul electoral.
O altă problemă este legată de cerințele Austriei de reformare a politicii de migrațiune a UE în schimbul unui vot favorabil extinderii Schengen.
La Consiliul JAI din 8 decembrie, aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen a fost respinsă prin voturile Austriei și Olandei (stat care a precizat că votul negativ viza doar Bulgaria, însă a inclus și România din cauză că cele două dosare sunt cuplate). Croația a fost admisă în spațiul european de liberă circulație.