EconomieHOTSocial

Conservele de ton din Europa sunt contaminate masiv cu mercur. Raport alarmant transmis de două ONG-uri care au testat produsele pe piaţă

Avertisment de la specialiști pentru sănătatea tuturor europenilor. Tonul din conserve este puternic contaminat cu mercur, o substanță dăunătoare sănătății, avertizează organizațiile franceză Bloom și europeană Foodwatch într-un raport publicat marți.

Aceste organizații cer comercianților și autorităților să adopte „măsuri urgente,” inclusiv reducerea limitelor maxime admise de mercur, potrivit AFP.

„Bloom a selectat aleatoriu 148 de cutii de conserve în cinci ţări europene (Franţa, Germania, Anglia, Spania şi Italia) şi le-a testat la un laborator independent: 100% dintre cutii sunt contaminate cu mercur”, relevă ONG-ul în ancheta sa.

Asociațiile de mediu susțin că mai mult de jumătate din conservele de ton analizate depășesc limita de mercur permisă pentru alte specii de pește, adică 0,3 mg/kg.

„Nivelurile maxime de mercur din ton în vigoare în prezent în Europa au fost stabilite în funţcie de nivelul contaminării constate a tonului şi nu în funcţie de pericolul pe care-l reprezintă mercurul pentru sănătatea omului, pentru a se asigura vânzarea a 95% din ton”, relevă Bloom.

Limita este stabilită la 1 mg/kg pentru „peștele proaspăt,” dar nu pentru cel conservat, ceea ce ridică îngrijorări. ONG-urile consideră că nu există motive sanitare pentru această diferență, deoarece riscul prezentat de mercur nu se schimbă odată cu forma sub care este consumat tonul – contează doar nivelul de mercur din produs.

„Acesta este motivul pentru care tonului, una dintre cele mai contaminate specii, i se atribuie o toleranţă maximă la mercur de trei ori mai mare decât a speciilor mai puţin contaminate”.

Mercurul provine din depozite atmosferice rezultate din centralele pe bază de cărbune și este inclus de Organizația Mondială a Sănătății în lista celor mai periculoase substanțe pentru sănătatea publică. În mediul marin, mercurul se combină cu bacteriile, transformându-se într-o formă și mai toxică, metilmercurul.

„Mercurul elementar şi metilmercurul sunt toxice pentru sistemele nervoase (…). După expunere, pot fi observate tulburări neurologice şi comportamentale”, potrivit OMS.

În Franța, marca Petit Navire a fost criticată, fiindcă pe etichetele produselor apare o valoare de 3,9 mg/kg de mercur. ONG-urile consideră situația un „scandal de sănătate publică” și solicită „acțiuni urgente”. Ele cer Comisiei Europene să adopte o limită maximă uniformă pentru ton, la fel ca pentru alte specii de pește, de 0,3 mg/kg.

„Cerem ca puterile publice să consolideze reglementarea şi, fără să aştepte, ca distribuitorii să nu mai comercializeze decât produse sub pragul cel mai protector”, rezumă directoarea de campanii a Foodwatch, Camille Dorioz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *