După ce a demis-o neconstituțional în 2021, Orban a ajuns la mâna Renatei Weber: ‘Vom solicita Avocatului Poporului să atace la CCR’

Preşedintele partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a declarat, vineri, că în cursul săptămânii viitoare va sesiza Avocatul Poporului pentru a ataca la Curtea Constituţională a României (CCR) ordonanţa pentru plafonarea adaosului comercial la anumite produse alimentare.

În 2021, din postura de președinte al PNL și al Camerei Deputaților, Ludovic Orban a susținut demiterea Renatei Weber din funcția de avocat al poporului. Hotărârea de demitere luată de Parlament a fost ulterior declarată neconstituțională de CCR.

“Săptămâna viitoare, parlamentarii partidului vom trimite o solicitare scrisă către instituţia Avocatul Poporului prin care vom furniza toate argumentele de neconstituţionalitate care sunt necesare pentru a putea ataca la Curtea Constituţională Ordonanţa de Urgenţă nr. 67, ordonanţa aşa-zisă de plafonare a adaosurilor pentru 14 tipuri de produse agricole”, a spus Orban, într-o conferinţă de presă pe care a susţinut-o la Râmnicu Vâlcea.

Ludovic Orban a afirmat că acest act normativ, care prevede reducerea adaosurilor comerciale până la maximum 20% la procesator şi la retaileri şi maximum 5% pe lanţul de distribuitori, reprezintă o “aberaţie”.

“Nu poţi să obligi pe cineva să desfăşoare o activitate economică aşa cum crezi tu că trebuie să se desfăşoare. Un om ca să înfiinţeze o firmă bagă nişte bani, banii lui sau bani ai mai multor asociaţi, bani care sunt luaţi ca şi credit sau credit pentru care şi-a pus garanţie casa personală. Şi el când deschide o afacere îşi asumă nişte riscuri, are nişte costuri, are o răspundere, are nişte obligaţii, inclusiv să plătească oamenii. Nu poţi să-i impui unui om, să-i spui: ‘băi, nu ai voie să bagi adaos pe tipul ăsta de produs decât atât’ şi după aceea, nu poţi, dacă-l bagi pe pierdere, să-l mai şi obligi să desfăşoare o activitate economică pe pierdere. Nu există nicăieri în lumea asta. O activitate economică trebuie să fie o activitate profitabilă, o activitate care să genereze profit”, a mai adăugat liderul partidului Forţa Dreptei.

El a afirmat că măsurile prevăzute nu numai că vor duce la închiderea unor activităţi economice, dar nici nu vor ajuta la creşterea puterii de cumpărare a populaţiei.

“Ce se va întâmpla? Activităţi care vor fi băgate pe pierdere nu se vor mai desfăşura şi e posibil ca pentru anumite categorii de produse să apară o penurie. Întotdeauna când apare o penurie, apar reţelele paralele. A doua chestiune, supermarketurile, de exemplu, sunt adaptabile pentru că ei desfac o categorie foarte largă de produse şi ce vor face? Vor accepta toate să vândă în continuare produse care nu le mai aduc profitul scontat, sau poate chiar nu le-au adus niciun fel de profit, sau poate chiar şi pierdere şi în schimb vor scoate pârleala cu alte produse de maximă necesitate la care vor mări adaosurile. Repet, produse de necesitate care nu sunt cuprinse în cele 14 şi rezultatul va fi că practic în bugetul omului nu va fi o creştere a puterii de cumpărare, nu va fi o scădere a preţurilor per general din ceea ce are nevoie pentru a-şi asigura traiul zilnic”, a mai spus Orban.

Liderul partidului Forţa Dreptei s-a aflat vineri la Râmnicu Vâlcea pentru a participa la alegerile interne din cadrul organizaţiei municipale a formaţiunii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *