Explozie fără victime, la Petromidia: a ars o instalație pentru distilarea motorinei

O explozie puternică, urmată de incendiu, a avut loc miercuri la Petromidia, în judeţul Constanţa. Incidentul a avut la loc puțin după ora 15:00 și, din fericire, nu au fost înregistrate victime. Valoarea pagubelor urmează să fie calculată.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, ”incendiul s-a manifestat cu degajări mari de fum, la instalaţia de distilare a motorinei, iar pentru gestionarea cu eficienţă a misiunii de stingere, la nivelul judeţului Constanţa a fost activat Planul Roşu de Intervenţie.”

“Am intervenit cu nouă autospeciale de stingere, cinci ambulanţe SMURD, trei ambulanţe din cadrul SAJ și două autoscări”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anamaria Stoica.

Pentru gestionarea situaţiei de urgenţă au fost chemaţi pompieri din timpul liber, iar pentru optimizarea misiunii de răspuns, din ordinul inspectorului general al IGSU, forţele din teren vor fi suplimentate cu 9 autospeciale de stingere, respectiv două din judeţul Călăraşi, două din judeţul Ialomiţa, unul din judeţul Tulcea şi 4 de la ISU Bucureşti – Ilfov. Totodată, la nivelul judeţului Constanţa a fost crescută capacitatea operaţională, prin suplimentarea personalului de serviciu cu cel aflat în turele libere.

Acesta este al doilea incident în ultima lună produs la Petromidia, după ce, în a doua jumătate a lunii mai, două persoane au căzut într-un bazin. Unul dintre cei doi angajaţi, un bărbat, a murit la scurt timp, iar a doua victimă, o femeie, a fost transportată la spital, unde a decedat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *