Haos pe aeroporturile. Tot mai multe zboruri sunt anulate din cauza lipsei de personal

Supraaglomerația din unele aeroporturi din Europa și de pe întreg globul are câteva elemente ciudate. În primul rând, cauzele. Explicațiile acestei situații sunt că nu există personal suficient, nici în rândul companiilor aviatice, nici în aeroporturi. Alte surse aruncă vina pe numărul mare de curse și deci pe gestiunea traficului.

Toată situația seamănă cu ceea ce s-a întâmplat anul trecut o dată cu relaxarea măsurilor de protecție împotriva pandemiei. Atunci, cererea a explodat și, spre exemplu, a creat criza semiconductorilor. Producătorii de chip-uri electronice au fost asaltați de comenzi din mai multe sectoare economice, astfel că industria auto a intrat în criză de semiconductori și a fost nevoită să amâne pe perioade lungi de timp livrarea unui automobil echipat cu aplicații electronice.

De asemenea, în perioada pandemiei, a crescut puternic și rapid cererea de containere de transport. În acest domeniu, lucrurile s-au rezolvat destul de rapid, în sensul că tarifele au crescut spectaculos. Situația a fost mai puțin în atenția publicului, pentru că era o afacere între companii, dar, logic, creșterea tarifelor de transport a mărfurilor s-a transmis către prețul de vânzare final.

Sunt mai multe exemple în care cererea a crescut rapid, dar, în esență, ceea ce se întâmplă în aeroporturi este efectul unei explozii a cererii pentru vacanțe și călătorii.

Companiile aeriene, cu experiență și răni adânci din mai multe crize, în ultimii 20 de ani, au disponibilizat salariați, piloți și personal navigant. La fel, aeroporturile au renunțat la o parte din oamenii care operau liniile de bagaje.

Decizia disponibilizării angajaților are logică economică, dar una de termen scurt. Să nu uităm că multe companii au primit și o serie de ajutoare de stat. Liniile aeriene și companiile care administrează aeroporturile ar fi putut să găsească soluții pentru a păstra forța de muncă în așteptare pentru momentul în care activitatea s-ar fi reluat la un nivel normal. Adică, pentru această vară.

Se înțelege că nu au făcut acest lucru, iar o bună parte din oamenii care lucrau în serviciile de încărcare-descărcare a bagajelor s-au reorientat. Respectiv și-au găsit de lucru în depozite logistice sau la firmele de curierat rapid. Iar, acum, când aeroporturile au nevoie ca “de aer” de angajații de la benzile de bagaje nu au de unde să îi ia.

Este o situație asemănătoare cu sectorul de hoteluri, restaurante și cafenele, care în pandemie, a pierdut angajați care și-au schimbat profilul jobului, și acum nu mai are de unde să găsească forță de muncă.

Totodată, sindicatele din transportul aerian au găsit de cuviință să profite de moment, adică pregătesc greve cerând creșteri de salarii. Acum, câteva greve ar transforma haosul într-un adevărat dezastru.

În al doilea rând, este ciudat că această criză a anulat “dintr-un foc” toate drepturile consumatorilor în domeniul transportului aerian. În sensul că întârzierea sau anularea curselor era penalizată prin obligația de a-i despăgubi pe clienți.

Consumatorii prejudiciați primeau fie cazare, fie compensații bănești în situația în care cursa aeriană la care aveau bilet era amânată sau anulată. Acum, nimeni nu mai vorbește despre drepturile consumatorilor, parcă s-au volatilizat “peste noapte”.

Apoi, este de neînțeles motivul pentru care companiile aeriene au vândut atât de multe bilete știindu-și capacitatea de transport limitată și situația angajaților. Mult mai logic ar fi fost să nu ofere pe piață bilete la curse pe care știau că nu le pot acoperi.

Un lanț de erori pe care consumatorii le suportă “pe pielea” și pe nervii lor. Totul pare a fi doar începutul. Vara aceasta se anunță complicată pentru cei care doresc să călătorească. Trebuie să se “înarmeze” cu multă răbdare și cu bani de rezervă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *