Ioana Ancuţa Popoviciu, judecătoarea din dosarul lui Pascu, șochează din nou
La ședința de joi, unul dintre cele mai șocante momente ale ședinței a fost cel în care judecătoarea Popoviciu a întrebat-o pe mama Robertei Dragomir dacă a fost la înmormântarea fiicei sale.
Și asta nu e tot. Ea a vrut, de asemenea, să afle și dacă unul dintre supraviețuitorii impactului provocat de Vlad Pascu în localitatea 2 Mai se afla la locul accidentului.
Reamintim că judecătoarea Ioana Ancuța Popoviciu, de la Judecătoria Mangalia, a șocat întreaga țară în momentul în care s-a aflat că, în timp ce făcea prezența, a întrebat dacă Olariu Andrei Sebastian este în sală. Sebastian este una dintre victimele lui Vlad Pascu.
Mai mult, din înregistrări reiese faptul că judecătoarea nici măcar nu cunoștea dosarul „2 Mai” și nu știa că Vlad Pascu a omorât două persoane, asta deși acest dosar a fost extrem de mediatizat.
Totodată, reamintim momentele bizare de la ieșirea judecătoarei din CSM în ziua în care s-a dezbătut cererea Inspecţiei Judiciare de suspendare din funcţie a ei.
Mai bine de un minut, Ioana Ancuţa Popoviciu, a stat în faţa jurnaliştilor fără a răspunde la nicio întrebare, dar și fără să plece.
