Jocuri de culise în Coaliție. Cum se negociază noile funcții scoase la bătaie de Parlament
Partidele Puterii vor purta zilele viitoare negocieri pentru noul șef al AEP, pentru o funcție de vicepreședinte la Curtea de Conturi, dar și pentru poziții de top la ASF, susțin surse din Coaliție.
Într-o ședință convocată de urgență la insistența PSD, Birourile Permanente reunite din Parlament au luat act de situația de la Autoritatea Electorală Permanentă și au hotărât calendarul pentru numirea unui nou președinte. Mai precis, până pe 17 februarie se depun candidaturile, iar pe 21 va fi plenul comun, în această zi fiind și termenul de depunere a raportului Așadar, urmează o procedură fulger pe 21, cu comisie raportoare și plen reunit. Totodată, de luni atribuțiile interimare de șefie merg la Zsombor Vajda, adică vicepreședintele numit de Guvernul Dăncilă.
Tot aceleași termene sunt valabile și pentru funcția de vicepreședinte al Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi, adică un mandat de 9 ani pe poziția lăsată vacantă de Niculae Bădălău, după ce și-a dat demisia, în urma unor probleme cu legea.
Marea problemă în Coaliție este nu există încă o clarificare a împărțirii funcțiilor. Mai precis, PSD revendică șefia AEP, dar și funcția de la Curtea de Conturi, fiind ale unor foști membri. Mai mult, tot de la PSD ar urma să fie validată în funcția de președintă, în plenul comun, Monica Gubernat. Surse din conducerea PNL au precizat că liberalii nu acceptă lăsarea tuturor acestor funcții la PSD și că vor fi negocieri, atât pentru AEP, Curtea de Conturi, însă și pentru Autoritatea de Supraveghere Financiară, deși mai sunt câteva luni până la schimbarea de gardă, în condițiile în care expiră mandatele a unei bune părți din cei aflați la șefia instituției.
În ceea ce privește ASF, discuția va fi în trei, pentru că și UDMR va revendica din cele opt funcții vacante, printre acestea fiind una de prim-vicepreședinte și două de vicepreședinte. Pentru AEP PNL e gata să cedeze funcția fără probleme, dar vor solicita să fie o persoană cu un profil cât mai tehnocrat cu putință, pentru a nu fi discuții despre favorizarea unui partid sau altul, mai ales că anul viitor vor fi patru rânduri de alegeri, deci va exista un efort de organizare, însă va fi și un moment în care partidele vor pune joc mulți pentru candidaturi și pentru promovare.
Până în prezent, un singur nume a fost vehiculat. Adică Toni Greblă, prefectul Capitalei. Acesta este în prezent suspendat de la Consiliul Legislativ, care în prezent nu deține, pe hârtie, calitate de membru, pentru că non-apartenența la un partid politic este un criteriu și la Consiliul Legislativ.
O nouă discuția poate avea loc luni, dacă liderii Coaliției se vor reuni în ședință. La începutul zilei, PSD se reunește în Biroul Permanent al formațiunii, de la ora 10.00, una din teme fiind și stabilirea mandatelor pentru negocierea funcțiilor, pe lângă teme legate de inițiative legislative sau de actualitate politică, cum ar fi taxa de solidaritate sau legile Educației, încă aflate în dezbatere la nivel de partide.