EconomieHOTSocial

Legislația privind plafonarea prețurilor la energie va fi modificată, în sfârșit, în urma scăderilor de pe burse

​Sunt în analiză câteva opțiuni de modificare a OUG 27/2022 (n.red. privind schema de plafonare – compensare), se arată într-un comunicat al Ministerului Energiei. Această modificare ar putea avea loc în contextul în care cotațiile de pe piețele spot europene, atât la gaze, cât și la electricitate, au scăzut foarte mult în ultimele luni, ajungând să fie chiar și sub plafoanele impuse de Guvernul României. Aceste plafoane au ajuns să fie prea mari, că nu mai sunt de actualitate, nefiind corelate cu evoluția pieței, și că încurajează creșterea artificială a prețurilor.

Altfel spus, au ajuns să fie percepute și folosite de către actorii de pe piață mai degrabă ca niște referințe de preț, nu limite.

Ministerul Energiei susține că urmărește cu atenție, alături de ANRE, evoluțiile care au loc atât la nivelul burselor naționale, cât și al celor europene.

De altfel, în urma modificărilor asupra OUG 27 / 2022, „prețurile de vânzare a energiei electrice/gazelor naturale ar putea fi canalizate spre urmărirea valorilor de tranzacționare de pe bursă, iar aceste propuneri vor fi discutate în scurt timp cu autoritatea de reglementare”, a precizat Ministerul Energiei, întrebat despre ce măsuri va lua în condițiile în care cotațiile de pe burse s-au dus sub nivelul limitelor de preț stabilite de Guvern pentru producătorii de electricitate și gaze naturale.

Ministerul Energiei mai spune că „important este ca decuplarea de prețurile reglementate și tranziția către piața liberă să se efectueze etapizat și cât mai lin, astfel încât consumatorii să beneficieze cât mai curand de acest trend înregistrat pe piețele europene, dar nici producătorii sau furnizorii de energie să nu fie puternic afectați”.

„În acelasi timp, estimăm ca valorile reglementate la acest moment prin OUG 27 vor rămâne în continuare în vigoare, astfel încât aceste valori să nu poată fi depășite de o eventuală revenire a prețurilor mari, în cazul unor episoade de frig prelungit sau a altor situații de urgență. Acest lucru nu înseamnă însă că furnizorii nu pot scădea prețurile sub plafon, dacă trendul de scădere a prețurilor continuă”, a precizat Ministerul Energiei, întrebat despre furnizorii care au oferte pentru consumatorii finali, la tarife prea mari, chiar și peste nivelul prețurilor plafonate, în ciuda tendințelor de pe piață.

În acest moment, prin OUG 27 /2022, sunt impuse limite de preț atât la vânzarea energiei electrice și gazelor naturale de către producători, cât și la consumatorul final.

Cotațiile pe piețele spot au scăzut foarte mult, ajungând chiar și sub nivelul limitelor stabilite de Guvern pentru producători. La gaze, prețurile pe bursele europene sunt pe trend de scădere, ajungând la nivelul de 26 euro/ MWh (22 ianuarie), fiind preconizate în continuare scăderi. În 2022, când a fost concepută schema de plafonare – compensare, în vârf de criză energetică, prețurile la gaze explodaseră până în jurul valorii de 300 euro / MWh.

Prețurile se duc mult sub nivelul de 150 lei/MWh (30 euro / MWh) cu cât sunt obligați producătorii români să vândă pentru acoperirea consumului intern. În următoarele luni, mai ales după ieșirea din sezonul rece, când consumul se va reduce, prețurile de pe bursă ar putea scădea mult sub 20 euro / MWh.

La energia electrică, prețurile pe piețele spot sunt, la fel, pe trend de scădere, ajungând și la nivelul de 50 – 60 euro/MWh pe bursele vestice. În 2022, în vârf de criză energetică, prețurile erau în jur de 550 euro / MWh. În acest context, în ce măsură se mai justifică obligarea producătorilor să vândă la o limită de preț de 450 lei/MWh (90 euro / MWh) în sistemul centralizat MACCE?

Reamintim că autoritățile guvernamentale au insistat să mențină plafoanele la energia electrică și gaze naturale în forma stabilită în primăvara lui 2022, în plină criză energetică, deși era evident că nivelul acestora nu mai are nicio legătură cu evoluția prețurilor din ultima perioadă. În timp ce piețele europene s-au normalizat, cele din România, de electricitate și gaze, se comportă de parcă am fi în continuare în criză energetică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *