Patru angajați ai Rompetrol, trimiși în judecată de DIICOT. Doi sunt reprezentanții companiei mamă din Kazahstan
Patru angajați care au exercitat funcții de conducere în cadrul grupului Rompetrol, respectiv doi români și doi kazahi, au fost trimiși în judecată de DIICOT pentru evaziune fiscală.
Potrivit DIICOT, procurorii DIICOT – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a patru inculpaţi (doi cetățeni români și doi cetățeni kazahi), care au exercitat funcții de conducere în cadrul unui grup din industria petrolieră ce activează pe teritoriul României, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
Procurorii au reținut, în rechizitoriu, că în intervalul ianuarie 2010 – octombrie 2013, trei dintre inculpați împreună cu alte persoane, au constituit, respectiv au sprijinit, un grup infracțional organizat, în scopul comiterii infracțiunilor de trafic de influență, evaziune fiscală și spălarea banilor.
“În vederea obținerii unor sume de bani, provenind din comiterea infracțiunii de trafic de influență (constând în pretinderea unor sume de bani pentru menținerea sau plata contractelor, derularea în condiții avantajoase sau încheierea de noi contracte de către societățile beneficiare cu grupul din industria petrolieră), au fost create două circuite fictive de tranzacționare (dezvoltate în jurul unui nucleu comun de societăți/persoane). Astfel, în vederea disimulării provenienței reale a sumelor de bani transferate, membrii grupului infracțional organizat au determinat înregistrarea în contabilitatea societăților comerciale beneficiare a unor cheltuieli nereale (contracte fictive de prestări servicii, comision/intermediere, achiziții nereale etc.), fapt ce a determinat denaturarea (reducerea) masei impozabile (prin înregistrarea în contabilitate de cheltuieli fictive) cu consecința sustragerii de la plata unor taxe și impozite către bugetul de stat. După obținerea sumelor de bani, acestea au fost supuse unui amplu proces de spălare prin utilizarea unor circuite financiare de tip “suveică”, la capătul cărora sumele rulate în “cascadă” au fost fracționate și apoi retrase în numerar sau transferate în conturi bancare externe, în vederea obţinerii beneficiilor ilicite (suma totală supusă procesului de spălare fiind în cuantum de 87.125.818,80 lei)”, arată DIICOT într-un comunicat transmis vineri de DIICOT.
În cadrul acestui dosar s-a constituit parte civilă Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală cu suma de 39.457.199,22 lei.
Pe parcursul urmăririi penale, din prejudiciul total cauzat bugetului de stat prin derularea circuitelor evazioniste în cuantum final de 37.946.779 lei, a fost recuperată (prin plăți directe în contul Trezoreriei Statului sau prin compensarea obligațiilor fiscale) suma totală de 19.180.278 lei.
Prin rechizitoriu, s-a solicitat menținerea măsurilor asiguratorii dispuse față de inculpații trimiși în judecată și obligarea acestora la plata unor cheltuieli judiciare în cuantum de 360.000 lei.
“În cauză a fost dispusă disjungerea și continuarea cercetărilor față de un inculpat (localizat în prezent pe teritoriul Federației Ruse) căruia nu i-a putut fi adusă la cunoștință încadrarea juridică finală reținută în sarcina sa. Prin rechizitoriu, s-a dispus și clasarea cauzei față de 32 de inculpați persoane fizice pentru săvârșire infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare a banilor și față de 26 de inculpați sub aspectul comiterii infracțiunilor de trafic de influență și cumpărare de influență, întrucât sunt împlinite termenele generale de prescripție a răspunderii penale (conform Deciziei Curții Constituționale nr. 358/26.05.2022). Pe parcursul urmăririi penale, 6 dintre inculpații față de care s-a dispus clasarea au achitat cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale în cuantum de 180.000 de lei”, mai arată DIICOT.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului București.