Protest AUR joi în faţa sediului MAE. Partidul cere noi secţii pentru diaspora. George Simion a anunţat şi o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că partidul pe care îl conduce va organiza joi, 21 septembrie, un protest în faţa sediului Ministerului Afacerilor Externe. AUR va depune şi o moţiune de cenzură împotriva Guvernului ca urmare a pachetului de măsuri fiscale.
Potrivit liderului AUR, protestul va avea loc “împotriva fraudei electorale pe care coaliţia PSD-PNL o pregăteşte pentru anul viitor în diaspora”. George Simion a precizat că reprezentanţii PSD şi PNL nu vor să înfiinţeze noi secţii şi consulate pentru românii din diaspora pentru a se asigura că aceştia nu votează.
Primele alegeri de anul viitor vor fi cele pentru Parlamentul European şi vor avea loc pe data de 9 iunie 2024.
AUR anunţat astăzi şi că va depune moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu. Iniţiativa vine ca urmare a pachetului de măsuri fiscale pe care Guvernul le-a pus în transparenţă marţi.
“Alianţa pentru Unirea Românilor a demarat miercuri, 20 septembrie, strângerea de semnături de la parlamentari pentru susţinerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului condus de Marcel Ciolacu.
Până în acest moment, parlamentarii AUR şi mai mulţi parlamentari neafiliaţi şi-au pus semnătura pe textul moţiunii de cenzură pregătit de AUR. Preşedintele AUR, George Simion, a făcut apel către români, în cadrul unui live pe pagina personală de Facebook, să le solicite parlamentarilor din judeţele lor să semneze şi să voteze moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu. AUR a iniţiat demersurile pentru depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva guvernării PSD-PNL ca urmare a pachetului de măsuri fiscale pe care Guvernul le-a pus în transparenţă marţi. Reacţiile care au apărut după publicarea pachetului de măsuri au arătat că acestea pun în pericol iminent o mare parte a economiei reale din România şi stârnesc îngrijorare în întreaga societate românească. Măsurile fiscale propuse de guvern sunt, în esenţă, aşa cum arată mai mulţi economişti, un cocktail de taxe şi impozite care ameninţă să intoxice economia naţională”, a trasmis formaţiunea politică.