S-ar putea complica situația în Extremul Orient! China avertizează că va invada în forță Taiwanul, dacă președintele Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, va vizita insula

Ministerul chinez de Externe a anunțat că Republica Populară Chineză va lua “măsuri ferme şi puternice” în cazul în care preşedinta Camerei Reprezentanţilor SUA, Nancy Pelosi, va continua planurile de a vizita Taiwanul. Pelosi urmează să viziteze insula autonomă pe care China o revendică drept teritoriu propriu în august, potrivit Financial Times, relatează The Associated Press.

Vizita era programată pentru luna aprilie, iniţial, dar Pelosi a trebuit să o amâne după ce a fost testată pozitiv pentru COVID-19.

Pelosi ar fi legislatorul american cu cel mai înalt rang care vizitează Taiwanul de când predecesorul ei, Newt Gingrich, a vizitat ţara în urmă cu 25 de ani.

China a promis că va anexa Taiwanul prin forţă, dacă este necesar, şi a reiterat ameninţarea prin organizarea unor zboruri cu avioane de luptă în apropierea spaţiului aerian taiwanez şi desfăşurarea exerciţiilor militare bazate pe scenarii de invazie. Se spune că aceste acţiuni au ca scop descurajarea susţinătorilor independenţei formale a insulei şi a aliaţilor străini – în principal SUA – de a ajuta Taiwanul.

O vizită a lui Pelosi ar “submina grav suveranitatea şi integritatea teritorială a Chinei, ar avea un impact grav asupra bazelor relaţiilor China-SUA şi ar trimite un semnal extrem de greşit forţelor de independenţă din Taiwan”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Zhao Lijiang.

“Dacă SUA ar insista să meargă pe calea greşită, China va lua măsuri ferme şi puternice pentru a-şi proteja suveranitatea şi integritatea teritorială”, a mai spus Zhao.

China şi-a intensificat în ultimele zile retorica referitoare la vânzarea de arme americane Taiwanului, cerând anularea unui acord în valoare de aproximativ 108 milioane de dolari, care ar spori şansele de supravieţuire ale forţelor sale armate împotriva inamicului său. China deţine cea mai mare armată permanentă din lume, cu o marină modernă şi un inventar imens de rachete îndreptate spre strâmtoarea Taiwan, de 180 de kilometri.

“Armata Populară Chineză de Eliberare… va contracara cu fermitate orice formă de interferenţă din partea forţelor externe şi a comploturilor separatiste de «independenţă a Taiwanului»”, a precizat Ministerul chinez al Apărării într-o declaraţie postată, marţi, pe site-ul său.

În timp ce Washingtonul menţine o politică de “ambiguitate strategică” în ceea ce priveşte apărarea Taiwanului într-un conflict cu Beijingul, legislaţia americană prevede că SUA trebuie să se asigure că insula are mijloacele necesare de apărare şi să considere ameninţările la adresa securităţii sale drept probleme de “îngrijorare gravă”.

Washingtonul menţine doar relaţii neoficiale cu Taiwan în respect faţă de Beijing, dar este cel mai puternic aliat politic al insulei şi sursa sa de arme defensive.

Zhao nu a oferit detalii despre acţiunile potenţiale pe care le-ar putea lua China ca răspuns la vizita lui Pelosi, dar Beijingul a folosit în general zboruri militare şi jocuri de război pentru a-şi manifesta nemulţumirea. Piloţii chinezi au fost, de asemenea, acuzaţi de acţiuni agresive împotriva aeronavelor de supraveghere americane şi ale aliaţilor săi care operează în spaţiul aerian internaţional în largul coastei chineze, în timp ce foloseau lasere şi alte metode pentru a hărţui nave de război străine în Marea Chinei de Sud.

Cea mai serioasă ameninţare a Chinei împotriva Taiwanului a venit în 1995-96, când a organizat exerciţii militare şi a aruncat rachete în apele din nord şi sud ale insulei, ca răspuns la o vizită în SUA a preşedintelui de la acea vreme, Lee Teng-hui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *