Sarcofag roman vechi de 1700 de ani, distrus cu excavatorul în cimitirul din Alba Iulia. “Este excavatorist. Dă de pietre, le scoate!”
Un sarcofag rar, cu inscripție din secolul al II-lea și cu chipul Medusei sculptat în piatră a fost făcut bucați, cu excavatorul, în cimitirul din Alba Iulia.
Un localnic, care a înțeles că la mijloc ar putea fi vorba despre o mare descoperire arheologică, a sesizat incidentul.
Când au mers în teren să verifice, arheologii și-au pus mâinile în cap. Sarcofagul vechi de 1700 de ani fusese distrus de excavator, iar fragmente istorice erau împrăștiate în toată zona, inclusiv în groapa în care urma să fie coborât sicriul unei persoane decedate.
Muncitorul lucra pentru extinderea cimitirului din Alba Iulia, când a dat în pământ peste niște bolovani. Neștiind despre ce este vorba, bărbatul a continuat să sape și să scoată cu cuva utilajului bucățile de piatră.
n localnic a făcut câteva poze și le-a trimis pe Facebook reprezentanților Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia.
La o primă vedere, sacrofagul ar avea undeva la 1700 de ani vechime. Tehnica de inscripție, spun arheologii, ar fi fost utilizată în secolul al II-lea.
“Ne-am uitat la fragmentele de pe jos și am descoperit o serie de elemente care ne duc spre concluzia că avem de-a face cu un sarcofag. Spre exemplu sunt bucăți din capacul sarcofagului și din arca lui. Un sarcofag roman din piatră era format din două “operculum” și “arca”. Sunt bucăți din arcă și din capacul sacrofagului, care are la colț patru sferturi de sferă. (…) Mai avem decorul sculptural cu chipul Gorgonei Medusa. Este un decor tipic pentru atelierele de la Alba Iulia, există sub forma reprezentată și pe alte monumente funerare, dar este o raritate”, a explicat George Bounegru.
Potrivit arheologilor, sarcofagul ar fi avut undeva la 2 metri și jumătate și a aparținut unui bărbat pe nume Claudius (CL), care ar fi trăit 30 de ani.
“Dedicația e pusă de “coniux”, forma “coniugi”, traducere din latină însemnând “soția defunctului””, au explicat specialiștii.
Întrebat cine își putea permite un asemenea sarcofag, George Bounegru a răspuns: “Evident una dintre personalitățile de la Apulum, nu își putea permite oricine sarcofagul costa destul de mult… O persoană cu funcție importantă sau o persoană care avea financiar posibilitatea să își achiziționeze un sarcofag.”
Administratorului cimitirului, Ion Radu Bogdan, spune că regretă nefericita întâmplare și îi ia apărarea muncitorului: “El este excavatorist. Dă de pietre, le scoate!”
Totodată, Ion Radu Bogdan vorbește și despre un vid legislativ. “A fost la un moment dat și o cercetare penală pe tema asta acum vreo 3-4 ani și s-a clasat. La nivel legislativ este un vid: mormintele, săpătura pentru morminte, pentru cavouri, borduri nu se supun Legii 50 a construcțiilor. Nu se consideră construcții, drept pentru care nu se emit certificate de urbanism și pentru că nu se emit certificate de urbanism nu se poate cere descărcare arheologică. Deci este un vid legislativ, în care eu am încercat să îmi arăt bună voința și am făcut o adresă, acum ceva ani, către la Muzeu să vină, dacă doresc, când sap un rând de gropi, să vină un reprezentant să stea acolo și să vadă. Nu am primit răspuns în trei ani de la adresa aia. Eu normal că mi-am văzut de treabă, că nu era să stau cu morții neîngropați”, a declarat Ion Radu Bogdan.
Bucățile din sarcofag vor fi duse la Muzeul din Alba Iulia, într-un spațiu special de depozitare, pentru a fi cercetate și mai apoi pentru a începe reconstituirea și reconstruirea acestuia. De incidentul de la cimitir au aflat și polițiștii, care au deschis un dosar penal in rem, pentru distrugere și lucrări care pot afecta site-urile arheologice.