Șeful ANPC: “Unii confundă țara noastră cu lada de gunoi a Europei”

Lenjerie intimă murdară printre pantofi cu noroi și alte deșeuri au găsit inspectorii ANPC la verificarea hainelor second hand care ajung pe piața din România.

În urma unor sesizări sosite de la consumatori, referitoare la modul în care sunt vândute diverse produse second hand, din import, echipele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au început o amplă serie de acțiuni, pornind din Capitală.

Verificările au demonstrat existența unor importante cantități de deșeuri importate de Austria și Elveția, care sunt comercializate apoi, în România, ca produse second hand, spune ANPC.

“Unii confundă țara noastră cu lada de gunoi a Europei. Doar că scormonitul cu care erau obișnuiți, în tomberoanele din occident, l-au mutat acasă, unde ne încarcă cu tot ceea ce aruncă expeditorii. Printre hainele aparent încă bune de purtat, vin și lucruri de care vor să scape austriecii și elvețienii. Lenjerie intimă murdară, imposibil de transmis de la unul la celălalt, din perspectiva restricțiilor de sănătate, aflate în același balot cu încălțămintea plină de noroi și alte deșeuri, ajung pe teritoriul țării noastre, unde cea mai mare parte și rămân să murdărească mediul înconjurător. Trebuie condamnată cu fermitate întreaga acțiune, pentru a transmite un mesaj puternic și celor care ne expediază murdăria lor, protejându-și doar mediul propriu”, declară Horia Constantinescu, președintele ANPC.

Conform legii, aceste produse, pentru a fi vândute ca mărfuri second hand, ar trebui să sosească în România igienizate, dezinfectate și sortate, ceea ce de fapt nu se întâmplă, în cazul baloților de obiecte identificate în depozite.

“Urmând trasabilitatea acestor importuri, echipele de control au ajuns la Satu Mare, unde au fost depistate sute de tone de astfel de baloți, cărora urma să li se schimbe destinația. La acțiunile de la București și la cele extinse din țara, participă, alături de comisarii ANPC și reprezentanți ai Gărzii de Mediu și ai Inspectoratului General al Poliției. Acțiunea este în desfășurare”, adaugă ANPC.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *