Spitalele regionale: un obiectiv foarte îndepărtat

Lucrările la spitalele regionale, una din promisiunile constante ale guvernărilor PSD, avansează în ritm lent, două având doar proiect tehnic, iar al treilea, nici atât.

Aflat într-o vizită cu conducerea PSD la Timișoara, ministrul Sănătății a vorbit de faptul că partidul său are “vocația construcției”, iar principalele domenii unde se vede acest lucru sunt Sănătatea și Transporturile. Însă dacă în Transporturi pot fi progrese, unele mai lente, precum și inaugurări de loturi de autostradă, în cazul Sănătății lucrurile bat pasul pe loc.

O astfel de situație este cea a spitalelor regionale, una din promisiunile constante ale guvernărilor PSD.

Pentru Spitalul Regional Iași a fost obținută autorizația de construire, proiectul tehnic a fost finalizat și recepționat și au fost lansate licitațiile pentru primul pachet de lucrări și pentru serviciile de supraveghere a lucrărilor, “acestea aflându-se în momentul de față în faza de evaluare a ofertelor”, arată Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS), cu referire la stadiul lucrărilor la momentul 20 septembrie.

În urmă cu cinci luni, la începutul lunii mai, Ministerul Sănătății preciza că documentațiile de atribuire pentru lansarea de licitații pentru achiziția de servicii de supraveghere a lucrărilor de construcții sunt în curs de elaborare. Prin urmare, timp de cinci luni, autoritățile nu au putut tranșa cu cine vor face primul “pachet de lucrări”.

Pentru SRU Cluj a fost obținută autorizația de construire, proiectul tehnic a fost finalizat și au fost lansate licitațiile pentru primul pachet de lucrări și pentru serviciile de supraveghere a lucrărilor. “Termenul-limită de depunere a ofertelor pentru licitația aferentă primului pachet de lucrări este 28.09.2023, în timp ce licitația pentru servicii de supraveghere se află în etapa de evaluare a ofertelor depuse”, punctează ANDIS. În urmă cu cinci luni, Ministerul Sănătății preciza că “în data de 7 aprilie, Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate a publicat în SEAP anunțul de intenție pentru achiziția de servicii privind supravegherea lucrărilor de construcții”.

În cazul SRU Craiova, proiectantul se află în stadiul întocmirii documentației tehnice “pentru obținerea autorizației de construire (DTAC), cu termen de predare 22.09.2023, termenul de finalizare a Proiectului tehnic fiind 22.11.2023. În ceea ce privește procedurile de atribuire, licitația pentru servicii de supraveghere a lucrărilor se află în etapa de evaluare a ofertelor, iar licitația pentru primul pachet de lucrări urmează să fie publicată în SEAP în cursul lunii septembrie 2023”.

Potrivit răspunsului anterior al Ministerului Sănătății, la Craiova serviciile de proiectare urmau să se termine cel târziu la 22 noiembrie 2023, fiind pe o perioadă de 12 luni. Așadar, spitalul din Craiova este în stadiul cel mai puțin avansat dintre cele trei.

Guvernul Cîțu nu a trecut în PNRR spitalele regionale, pentru a fi finanțate integral, de teamă că nu vor fi gata la timp. Termenul-limită pentru obiectivele din PNRR este jumătatea anului 2026, în timp ce în cazul spitalelor regionale, termenul cel mai optimist este anul 2027. Prin urmare, grosul banilor va veni din împrumuturi.

Structura exactă a finanțării e următoarea, după cum a precizat ANDIS:

  1. Programul Operațional Regional 2014-2020 – 282 de milioane de euro, din care 141 milioane contribuția UE;
  2. împrumuturi de la Banca Europeană de Investiții, în valoare totală de 923 de milioane de euro (250 milioane de euro pentru SRU Iași, 305 milioane de euro pentru SRU Cluj și 368 milioane de euro pentru SRU Craiova);
  3. Programul Sănătate (2021-2027) – 1.228 milioane de euro, din care 219 milioane de euro contribuția UE;
  4. bugetul național.

Ideea unor spitale regionale a fost lansată în perioada guvernării Tăriceanu. Cabinetul Ponta, apoi PSD-ul condus de Liviu Dragnea au venit plusat cu varianta a noi opt spitale regionale. De altfel, Dragnea susținea că cele 8 spitale regionale ar fi urmat să fie gata până în 2020, dar până la finalul acelui an nu erau gata nici studiile de fezabilitate. Mai mult, PSD-ul condus de Dragnea promitea și un spital metropolitan, care și el a rămas la stadiul de proiect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *