Sute de angajați din Poșta Română concediați cu toată împotrivirea Sindicatului din Poștă

La preluarea mandatului de ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan era așteptat cu proteste din partea poștașilor, nemulțumiți de condițiile de muncă, de salarii și de impunerea unei organigrame pe care a numit, susțin angajați din Poșta Română, numeroși prieteni din PACT și din PNL Sector 1 București, de către directorul general provizoriu, Valentin Ștefan, care devaliza Poșta Română.

După negocieri cu ambele părți – sindicate și management, ministrul Ivan promitea că va face ordine în Poștă și lucrurile vor intra pe un făgaș normal, în care interesele companiei furnizoare de serviciu poștal universal vor prima.

O perioadă, probabil cât să treacă evenimentul anual al poștașilor, Marșul Factorilor Poștali, în legătură cu care directorul general provizoriu se lăuda că este cel mai mare team building organizat exclusiv pe banii din sponsorizări de la diverși parteneri ai Poștei, restructurarea demarată în urmă cu 2 ani și care nu are avizul Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România, care a acuzat în repetate rânduri conducerea de lipsa totală de transparență și a adus și o serie de procese pe capul lui Ștefan, a părut că s-a oprit. Probabil și din cauza temperării impusă de proaspătul ministru.

Se pare, însă, că a fost doar o scurtă pauză, pentru că directorul general provizoriu a reluat procesul de concediere și a transmis unui număr de 501 salariați preavizul, prin care sunt înștiințați că din septembrie li se desființează posturile.

Culmea, în Nota de înștiințare este invocat și procesul de evaluare, la care însă niciun salariat evaluat nu a primit niciun rezultat al evaluării, iar Valentin Ștefan recunoaște că nu are nici avizul sindicatului, care acuză lipsa de transparență a conducerii.

În continuare, Valentin Ștefan acționează în Poștă, și sub un ministru PSD, ca în propriul butic, asta în timp ce un furnizor de servicii poștale privat, din Ungaria, își deschide subsidiară după subsidiară în România, acuză cei care contestă procedura și maniera total neprofesionistă și netransparentă și cu iz politic.

Oare cele 2 acțiuni: distrugerea Poștei Române și intrarea pe piața a operatorului ungar, să nu aibă nimic în comun?

Interesant este și faptul că ministrul PSD nu ia nici o atitudine în contextul în care propriul Corp de Control nu a finalizat acțiunea de verificări dispusă la CNPR în 3 august.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *