Trump amenință China cu tarife suplimentare de 50%. Ultimatum de 24 de ore pentru Beijing
Președintele american Donald Trump a amenințat China cu tarife suplimentare de 50% dacă Beijingul nu dă înapoi cu contramăsurile anunțate.
„Ieri, China a emis tarife de retorsiune de 34%, pe lângă tarifele deja record, tarifele nemonetare, subvenționarea ilegală a companiilor și manipularea masivă a monedei pe termen lung, în ciuda avertismentului meu că orice țară care se răzbună pe SUA prin emiterea de tarife suplimentare, pe lângă abuzurile tarifare pe termen lung deja existente asupra națiunii noastre, va fi imediat întâmpinată cu tarife noi și substanțial mai mari, pe lângă cele stabilite inițial. Dacă China nu își retrage până mâine, 8 aprilie 2025, creșterea de 34% peste abuzurile lor comerciale deja de lungă durată, Statele Unite vor impune Chinei tarife ADIȚIONALE de 50%, începând cu 9 aprilie”, a scris Trump într-o postare pe Truth Social.
Președintele a mai spus că „toate discuțiile cu China privind întâlnirile lor solicitate vor fi încheiate”.
China a anunțat vineri că va impune SUA tarife de 34%, la doar câteva zile după ce președintele american Donald Trump a dezvăluit aceelași procent împotriva Beijingului în cadrul planului său de tarife reciproce.
Noile tarife impuse de China împotriva SUA vor intra în vigoare la 10 aprilie, potrivit The Wall Street Journal.
