Un dromader a fost binecuvântat în Catedrala din New York

Sute de animale – un dromader, o bufniţă, un şarpe uriaş, câini, pisici şi chiar un mic caiman – au fost binecuvântate duminică la Catedrala Sfântul Ioan cel Divin din New York de episcopul oraşului cu ocazia comemorării sfântului Francisc de Assisi, care a fost un mare prieten al animalelor, informează AFP.

A fost nevoie de trei persoane pentru a aduce un uriaş piton galben în catedrală. Dar, indiferent de mărimea sau de specia din care făceau parte, rând pe rând, toate animalele prezente duminică pentru a celebra viaţa lui Francisc de Assisi, un sfânt al Bisericii Catolice, au fost binecuvântate.

Slujba a fost oficiată de episcopul Diecezei din New York, Andrew Dietsche.

John Shweky, de confesiune iudaică, şi Christine Cookman, care este catolică, l-au adus pe labradorul lor negru și au spus că este “surprinzător să fii implicat într-o biserică ce recunoaşte sufletele animalelor”.

Kirstin Portecella, în vârstă de 62 de ani, şi mama ei, Dagmar, au venit cu căţeluşa lor, Sadie, şi s-au declarat bucuroase că au putut să meargă la biserică alături de ea în singura zi din an în care animalele sunt acceptate. O “iubire necondiţionată” le uneşte, a declarat Kirstin.

Catedrala din New York, construită în stil neogotic şi care poate găzdui aproximativ 1.500 de persoane, a fost aproape plină duminică.

Contra sumei de 15 dolari, proprietarii de animale au putut să asiste la liturghia de două două ore oficiată de episcopul Andrew Dietsche, precum şi la binecuvântarea prietenilor lor necuvântători.

Cei mai mulţi dintre “candidaţii” la binecuvântare erau câini, care au aşteptat în general într-o atmosferă calmă, în pofida câtorva lătrături. În schimb, mulţi dintre ei s-au agitat atunci când un dromader, care trăieşte într-o fermă din statul New York, a fost adus în biserică.

Acel exemplar alb din familia camelidelor, la fel ca marele piton galben purtat pe umeri de două persoane şi susţinut de o a treia, nu a fost însă singurul animal surprinzător din acea zi.

Andrew Dietsche a adus şi un mic caiman, care a fost la rândul său binecuvântat. Prin faţa prelatului newyorkez au trecut şi o bufniţă, un ponei pitic şi chiar un struţ, fiecare fiind adus în catedrală de voluntari purtând robe albe, în timp ce alte animale îşi aşteptau rândul la binecuvântare în exteriorul clădirii.

Ceremonia a inclus şi un spectacol al corului catedralei şi un balet susţinut de artişti cu ascendenţă africană.

Ceremonia organizată pe 1 octombrie nu a mai avut loc din anul 2018 din cauza unui incendiu produs în 2019 şi, apoi, a pandemiei de COVID-19.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *