HOTLocalSocial

Un echipaj al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare se deplasează în zona Sulina pentru a prelua un marinar aflat în stare de inconştienţă, cu afecţiuni cardiace. Intervenţia este dificilă din cauza condiţiilor

Un echipaj al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) se deplasează, sâmbătă dimineaţă, în zona Sulina, pentru a prelua de la bordul unei nave un marinar aflat în stare de inconştienţă, care prezintă simptomele unei afecţiuni cardiace. Intervenţia este dificilă din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

Reprezentanţii ARSVOM au anunţat că au fost alertaţi, sâmbătă dimineaţă, de către Centrul Maritim de Coordonare MRCC, cu privire la o intervenţie Medevac.

„Nava SAR Apollo, aparţinând ARSVOM, a fost solicitată să intervină la nava cargo „Sea Horizon”,sub pavilion Palau, pentru preluarea unui membru al echipajului, aflat în stare de inconştienţă şi care prezintă afecţiuni cardiace. Nava SAR Apollo, împreună cu o asistentă la bord, s-a deplasat cu toată viteza către zona indicată, respectiv în rada Sulina, pentru a prelua bolnavul şi a-l preda echipajului medical”, au precizat reprezentanţii ARSVOM.

Ei au adăugat că din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, intervenţia este destul de dificilă.

În aceste momente, intervenţia este în curs de desfăşurare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *