HOTSocial

Un exercițiu NATO în România, blocat din cauza unor drumuri de pământ nereparate

De zece luni, Armata, Ministerul de Externe și trei țări aliate cer unor primării sau Ministerului român al Dezvoltării să întărească niște drumuri, unele de pământ, două podețe și două poduri. Ele erau vitale pentru organizarea, în mai 2025, a unui exercițiu NATO în care urma să fie simulată apărarea României. Între timp, exercițiul a fost amânat.

Prima solicitare pe care Ministerul Apărării Naționale (MApN) a făcut-o Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) de a repara mai multe drumuri mici, unele de pământ, și două podețe, din zonele unor obiective militare, datează din 23 iulie 2024.

„În perioada 5 mai 2025-25 mai 2025 se vor desfăşura pe teritoriul național exerciții militare la care vor participa şi țările aliate (NATO). Analiza locațiilor de dislocare pentru trupe şi a infrastructurii ce va fi utilizată pe timpul exercițiilor, executată la nivelul Ministerul Apărării Naționale, a condus la concluzia că o parte din drumurile de acces în/din aceste locații necesită lucrări de reabilitare/consolidare astfel încât să permită deplasarea tehnicii grele”, motiva MApN.

Drumurile pe care MApN ar fi vrut și încă vrea să le folosească sunt:

  • drumul de pământ care face legătura între drumul județean (DJ)104J şi accesul la o locație din Făgăraş;
  • drumul de exploatare/vecinătate de interes local care face legătura între DJ 104A şi o locație din Comuna Şinca (județul Braşov), pe care se află trei podețe, dintre care două trebuie reparate;
  • drumul de exploatare care face legătura între DJ 7C şi o locație din Cârţişoara (județul Sibiu), aflat pe o tarla;
  • extinderea străzii 13 Decembrie din Municipiul Braşov.

MApN a mai menționat, în adresa din iulie 2024 către Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, că unitățile militare care administrează cazărmile care folosesc aceste drumuri ceruseră deja repararea lor. Ele se adresaseră primăriilor care au în responsabilitate căile de acces.

Însă, „autoritățile administrației publice locale au comunicat că nu dispun de surse de finanțare pentru realizarea lucrărilor solicitate”, se arată într-un document ajuns la Camera Deputaților în care este descrisă corespondența oficială între instituții pe această temă.

Exercițiul la care se referea Ministerul Apărării urma să aibă loc în perioada 5-26 mai 2025 și se numește Dacian Spring 25. În timpul exercițiului, urma ca Grupul de Luptă al NATO din România, condus de Franța, să ajungă la nivelul de brigadă. Adică Franța să aducă cel puțin încă 2.000 de militari în România, la Cincu (județul Brașov) și în alte locații, suplimentar față de cei 1.500 care există deja.

Acestora urmau să li se alăture și alți militari din state NATO și, astfel, peste 4.000 de militari români și străini să simuleze dislocarea rapidă în România și misiuni de apărare pe teritoriul național. În martie 2025, lideri francezi au anunțat amânarea dislocării trupelor franceze în România până la toamnă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *