Vânzările de locuințe au scăzut cu până la 40% față de anul trecut, dar prețurile rămân tot ridicate. Interes scăzut și pentru programul „Noua Casă”
Vânzările de locuințe au scăzut cu până la 40% față de anul trecut, în mare parte pentru că românii iau mai greu credite. De vină sunt și prețurile ridicate de pe piața imobiliară care nu dau semne de scădere.
Dobânzile și ratele mai mari îi fac pe români să se gândească de două ori înainte să își cumpere o locuință.
Potrivit datelor de la Agenția Națională pentru Cadastru în primele 10 luni ale acestui an s-au vândut cu 11.000 mai puține case și apartamente. Faptul că românii se tem să mai ia credite se vede și în programul „Noua Casă”, la care doar 70% din fonduri au fost consumate în mai bine de jumătate de an de la lansare. Anul trecut, fondurile s-au epuizat în primele două luni.
Dumitru Nancu, președinte Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri spune că „Din plafonul de garantare de 1,5 miliarde de lei s-au consumat 70%. 7.301 români și-au achiziționat un imobil prin programul „Noua Casă”. Dintre aceștia 7.301, 15% au optat pentru creditul de 140.000 de euro, iar restul de 85% au optat pentru un credit de 70.000 de euro”.
Însă, scăderea vânzărilor nu a dus la scăderea prețurilor locuințelor. Din contră. „Anul acesta am înregistrat un record al creșterii prețurilor la locuințele noi. Este vorba de o creștere de aproximativ 20%”, a declarat Bogdan Ivan Cosmin, secretar general Asociația Dezvoltatorilor Imobiliari din România.
Așadar, românii vor fi obligați să stea mai mult timp în chirie, avertizează specialiștii care spun că numărul cererilor va crește, iar asta va duce la scumpiri.