Arabii vor statut de minoritate în România. Ce șanse are inițiativa pornită de la Timișoara

Arabii din Timișoara au început demersurile pentru recunoșterea ca minoritate etnică în România. Acest lucru le-ar aduce o serie de avantaje și le-ar garanta numeroase drepturi. Argumentul lor este numărul mare de arabi din țara noastră, peste 80% cu cetățenie română.

Comunitatea arabă din România, din ce în ce mai numeroasă, vrea să fie reprezentată în Parlament, pentru a lua parte la deciziile de la nivel național. Constituția României garantează câte un loc în Camera Deputaților pentru partidele și asociațiile culturale ale minorităților etnice din România care nu întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament. Pentru asta, la inițiativa comunității arabe din Timișoara, au început demersurile pentru recunoșterea arabilor ca minoritate etnică în România.

“Este un proiect foarte amplu și de interes național. Dorim ca noi, arabii, să fim recunoscuți ca minoritate națională în România. Avem multe argumente. În primul rând, noi suntem cetățeni români cu drepturi depline. Trăim în România de foarte mulți ani. Eu, de exemplu, trăiesc aici de 41 de ani. Am colegi care sunt în România din anii ‘60, alții sunt aici din anii ‘70. Formăm o pătură socială puternică, suntem implicați în viața socială și economică a țării. E nevoie de un act normativ sau de un proiect de lege prin Parlament ca noi să fim recunoscuți ca minoritate”, a spus doctorul Ziad Al Massalmeh, președintele Asociației Siria Liberă din Timișoara, unul dintre membrii importanți ai comunității arabe din Banat.

Conform Constituției României, “statul recunoaște și garantează persoanelor aparținând minorităților naționale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea și exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase”. De asemenea, statul român are datoria de a lua măsuri pentru ca minoritățile, numite și grupuri etnice, să-și dezvolte cultura, limba, religia, tradițiile și obiceiurile.

Timişoara este unul din centrele importante ale arabilor din România. În tot județul Timiș, conform cifrelor neoficiale, aproximativ 10.000 de islamici. Cei mai mulţi provin din Palestina şi Siria, dar sunt şi din Irak, Libia, Egipt, Maroc şi Tunisia. În ultima perioadă au început să vină muncitori arabi din Asia îndepărtată, din Sri Lanka sau Bangladesh.

“Printre noi, sunt cetățeni implicați în societatea românească: medici, ingieneri, funcționari publici, avocați, oameni de afaceri în diverse domenii. Ca cetățeni cu drepturi depline contribuim la bugetul statului, plătim impozite, plătim taxe. Avem obligații, dar trebuie să avem și drepturi. Avem toate calitățile să fim recunoscuți ca o minoritate națională. Suntem mulți, iar asta va dovedi ultimul Recensământ. În județul Timiș, avem în jur de 3.000 de familii de arabi, fiecare cu doi-trei copii. Suntem în jur de 10.000 de persoane. Majoritatea, în jur de 85 la sută, au cetățenie română”, a mai spus Ziad Al Massalmeh.

Ziad al Masselmeh și egipteanul Alim Sawfan, imamul moscheii din Timișoara, s-au întâlnit cu prefectul Mihai Ritivoiu, căruia i-au prezentat doleanțele.

“Am convenit cu ei să vină cu cerere clar scrisă, care să fie susținută de un număr cât mai mare de semnături, urmând ca apoi să depunem toate diligențele la Guvern și la Parlament, pentru a obține un punct de vedere și de a genera un proiect în acest sens. A rămas ca într-un termen de trei săptămâni să ne întâlnim din nou, iar apoi vă voi putea spune mai multe. Comunitatea arabă este o comunitate numeroasă, loială, care a prins rădăcini, cu rezultate bune în zona noastră, în Vestul țării”, a declarat Mihai Ritivoiu, prefectul de Timiș.

“Mulți dintre noi au cetățenie română, sunt de mult timp aici, vrem să facem în continuare ceva în beneficiul României. Aici trăim, aici avem familii, neveste, copii. Italienii au fost recunoscuți de mult timp ca minoritate în România, însă la noi e un pic mai dificil, pentru că oamenii vin din multe țări arabe. Nu am fost foarte uniți, existau preferințe politice. Dar trebuie să existe o asociație care să reprezeinte toți arabii”, a declarat Alim Sawfan, imamul moscheii din Timișoara.

În ultimii ani, moscheea de pe strada Dr.Ioan Mureșan din Timișoara a devenit neîncăpătoare. Inițial, a existat o sală de rugăciune, acum sunt două, însă la rugăciunile importante și curtea este plină. Astfel, arabii din Timișoara se pregătesc să construiască o nouă moschee.

“Au venit muncitorii din toate țările arabe, la care se adaugă un număr mare de studenți. Acum vin cam 600 de persoane la rugăciune, nu pot încăpea toți, e și o clădire veche. Am început să căutăm un teren, să construim o moschee și un centru islamic mai mare, să încapă toată lumea. Am vorbit și la Prefectură, vom merge și la Primărie, poate primim un sprijin”, a mai spus imamul Alim Sawfan.

În cadrul centrului islamic din Timișoara funcționează și o școală arabă, autorizată de Ministerul Învățământului, unde învață în jur de 150 de copii, din clasa a zero, până în clasa a 12-a.

Alături de arabii stabiliți în România în urmă cu mai multe decenii, au venit și refugiații de război din ultimii ani (din Liban, Palestina, Siria). În București locuiesc în jur de 30.000 de arabi, iar centre importante mai sunt, pe lângă Timișoara, Craiova, Cluj-Napoca, Iași și Oradea.

Și românii din Italia vor să fie recunoscuți drept minoritate națională pentru a putea beneficia de fonduri din partea Guvernului de la Roma. Un proiect în acest sens a fost demarat de Claudiu Stănășel, un român ales în consiliul local al orașului Prato din regiunea Toscana.

Românii sunt cea mai numeroasă comunitate etnică din Italia, iar limba română este a doua cea mai vorbită după limba italiană.

Peste un 1,2 milioane de români trăiesc oficial în Italia, ceea ce reprezintă mai bine de 2% din populația țării. Cu toate acestea, cea mai numeroasă comunitate etnică nu este recunoscută ca atare la nivel legislativ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *