Gabriel Oprea a fost achitat definitiv în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină
Curtea de Apel Bucureşti a decis definitiv, miercuri, achitarea fostului ministru de Interne Gabriel Oprea pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, în legătură cu accidentul rutier din anul 2015 care a dus la decesul poliţistului Bogdan Gigină.
CAB a respins ca nefondat apelul DNA, fiind menţinută decizia de achitare aplicată în martie de Tribunalul Bucureşti.
Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de DNA, în mai 2018, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă dosarul acestuia s-a plimbat pe la mai multe instanţe din motive de procedură, la Judecătoria Sectorului 1 şi apoi Tribunalul Bucureşti.
“În seara de 20 octombrie 2015, agentul de poliţie Gigină Bogdan-Cosmin, în vârstă de 28 de ani, a fost implicat într-un accident de circulaţie pe o stradă din municipiul Bucureşti, în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care au cauzat decesul. La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului Oprea Gabriel, care preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa”, susţine DNA.
Potrivit procurorilor, Gabriel Oprea este cel care a impus, folosindu-se de ascendentul funcţiei sale şi conferindu-şi în mod discreţionar drepturi neprevăzute de cadrul legal ce reglementează însoţirea demnitarilor, ca deplasarea să se facă cu viteză foarte ridicată, ceea ce a contribuit la producerea accidentului rutier care a dus la decesul victimei.
“Concret, începând cu preluarea, la începutul anului 2014, a funcţiei de ministru al Afacerilor Interne, inculpatul Oprea Gabriel a dispus – cu încălcarea dispoziţiilor legale privind însoţirea demnitarilor de către Poliţia Rutieră – însoţirea sa permanentă de către un dispozitiv de Poliţie Rutieră, iar din luna iunie 2015 a dispus ca din acest dispozitiv să facă parte şi un poliţist rutier motociclist. În acest mod, ministrul de Interne de la acea dată, Oprea Gabriel, şi-a conferit, în mod discreţionar, ‘drepturi’ neprevăzute de cadrul legal, ‘drepturi’ a căror exercitare a presupus punerea unor poliţişti rutieri în situaţii de risc sporit şi totodată a impus ca deplasarea echipajelor de Poliţie Rutieră să se facă în regim de viteză sporită”, spuneau procurorii.
În opinia procurorilor, Gabriel Oprea i-a pus pe poliţiştii rutieri care au executat această acţiune de însoţire într-o situaţie permanentă de risc sporit, obligându-i să participe la o activitate ce avea un potenţial ridicat de producere a unor evenimente rutiere.
Fostul ministru a mai fost achitat definitiv recent, pe 15 mai, într-un alt dosar, respectiv în dosarul DIPI privind folosirea unui autoturism de lux.
Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a dispus definitiv achitarea lui Gabriel Oprea în dosarul în care fostul vicepremier şi ministru de Interne a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu în legătură cu achiziţionarea din fondurile operative ale Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), în mod conspirat, a unui autoturism de lux Audi A8, folosit în exclusivitate de fostul demnitar.