O mină de cărbune s-a prăbuşit în China. Nouă persoane au murit, 50 sunt dispărute

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a ordonat o misiune de căutare şi salvare în urma prăbuşirii produse miercuri, în jurul orei locale 17:13.

Peste 200 de salvatori au fost trimişi la faţa locului, iar o persoană a fost scoasă în viaţă până în prezent, potrivit agenţiei de presă de stat Xinhua.

Mina se află în regiunea chineză Mongolia Interioară. Minele din regiune sunt unele dintre cele mai mari producătoare de cărbune din China.

Accidentele miniere nu sunt neobişnuite în China. În decembrie 2020, 23 de mineri au murit în urma unei scurgeri de monoxid de carbon într-o mină de cărbune.

În ianuarie 2021, 10 mineri au fost ucişi într-o explozie la o mină de aur din provincia Shandong.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *