Uber spune că lucrează cu producători auto pentru dezvoltarea de mașini electrice mici de oraș

Uber este în discuții cu companii producătoare de mașini pentru dezvoltarea unor mici vehicule electrice optimizate pentru oraș, mașini care nu pot atinge viteze foarte mari, dar care să poată fi folosite pentru transportul de pasageri sau pentru livrări. Declarațiile au fost făcute la summit-ul de la Davos, la un eveniment organizat de Wall Street Journal.

CEO-ul Uber, Dara Khosrowshahi, spune că Uber este în discuții cu companii auto pentru dezvoltarea de vehicule electrice de mici dimensiuni, adaptate pentru oraș, mașini care să nu aibă viteze maxime foarte ridicate și care să aibă specificații mai modeste, astfel încât și costurile de fabricație să fie mai mici.

Dara Khosrowshahi nu a dat numele companiilor auto cu care se poartă discuții.

Ar putea fi vorba de vehicule unde pasagerii pot sta față în față, iar pentru cele care livrează produse, ar putea fi vorba și de mini-vehicule cu două-trei roți, dar cu spațiu mai consistent de depozitare, vehicule care să fie ușor de parcat și să strecoare prin traficul intens.

Uber a anunțat de mult timp că vrea ca o mare parte din flota de vehicule se fie formată din electrice până în 2030 în câteva țări mai mari, iar pentru Regatul Unit, termenul este 2025. Compania colaborează cu un producător de mașini electrice numit Arrival SA în UK, pentru dezvoltarea unei mașini de oraș, potrivită pentru serviciile furnizate de Uber.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *